Postat la 18 martie 2026

Comisia de cenzori, alcătuită din Gheorghe Rodica – președinte comisie cenzori, Radu Mihaela – membru comisie cenzori, Mitroi Veronica – membru comisie cenzori, din cadrul „SINDICATULUI LIBER ÎNVĂȚĂMÂNT DÂMBOVIȚA”, aleasă la Conferința Județeană a S.L.I. Dâmbovița din data de 17 iunie 2023, a verificat modul de administrare a asociației, modul în care administratorii au respectat prevederile contractului și statutului asociației, hotărârile adoptate de Biroul Operativ, precum și actele normative în vigoare, eficiența cu care aceștia au gestionat patrimoniul și corectitudinea situațiilor financiare întocmite pentru data de 31.12.2025.

Raport Complet

Parteneriate