Sindicatul Liber din Invatamant - Dambovita
image Social Media SLI-DB:

Ședință noiembrie 2014

Azi , 3 noiembrie 2014, a avut loc şedinta ordinară a Biroului Operativ al S.L.I Dâmbovița.

În cadrul acesteia s-a realizat, între altele, o informare despre semnarea noului Contract colectiv de muncă la nivel de ramură învăţământ, care va fi înregistrat tot astăzi la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

S-a comunicat faptul că în data de 30 octombrie 2014 s-a semnat contractul de finanţare a personalului cu echivalentul în lei a sumei de 150 de euro din cadrul programului “Dezvoltarea carierei didactice”, program pentru formare profesionala, sumă ce urmează să ajungă în şcoli în decada imediat următoare.

În cadrul şedinţei s-au aprobat un număr de 5 ajutoare umanitare, în valoare totală de 2900 lei, pentru membri de sindicat S.L.I.Dâmboviţa din sectoarele Pucioasa (2 ajutoare), Târgoviste (1 ajutor) şi Găeşti (2 ajutoare).