Sindicatul Liber din Invatamant - Dambovita
image Social Media SLI-DB:

Actuala Lege a Educaţiei a rămas în coadă de peşte

Actuala Lege a Educației a rămas în “coada de pește”, efectele sale fiind ori contrare principiilor enunțate de aceasta ori, în lipsa metodologiilor, fără consecințe.

Să luăm de pildă articolul 94 alin.2 lit. g prin care Ministerul Educației “aprobă, conform legii, regulamntele de organizare și functionare a unităților subordonate și unităților conexe”. Așadar echipa domnului ministru Funeriu urma să realizeze un nou Regulament de Organizare și Funcționare a Unităților din Învățământul Preuniversitar (ROFUIP). Nu numai că nu s-a realizat aceasta ba mai mult prin ordinul nr.3573/2011, semnat de același ministru, se prelungea valabilitatea vechiului ROFUIP adoptat în anul 2005. Iar un articol din acesta (art.162,al.1) produce astăzi consecințe greu de bănuit la momentul anului 2005.

În ultimul timp s-au făcut eforturi considerabile de a dota cât mai multe școli din mediul rural, și mai nou, chiar și din cel urban, cu microbuze școlare. Foarte bine și frumos, dar lucrurile s-au oprit, din păcate, iarăși la jumătatea drumului. Singur, microbuzul nu rezolvă problema. Mai trebuie șofer, combustibil, coordonator al activității etc.

La toate acestea, care într-un fel sau altul s-au cam rezolvat, a apărut o problemă aparent mică dar care are implicații foarte serioase: cine însoțește elevii pe microbuz? Și pentru că cel mai la îndemână pentru cei ce ne conduc este să plaseze o problemă nerezolvată tot în cârca celor de la catedră s-a gasit și solutia: elevii trebuie însoțiți pe transportul școlar de cadrele didactice de la poarta casei până în curtea şcolii şi înapoi din curtea școlii până la poarta casei. Și ca totul să fie rezolvat până la capăt s-a și introdus în ROFUIP din anul 2005 articolul care statuează obligativitatea cadrelor didactice de a însoți elevii pe transportul școlar, că tot au cadrele didactice timp cu nemiluita.

Numai că pasarea responsabilității în modul acesta a scos la iveală ineficiența măsurii. Dacă în puținele cazuri fericite problema s-a rezolvat cu un cadru didactic navetist a cărui naveta se suprapunea peste traseul microbuzului școlar, în cele mai multe cazuri lucrurile s-au complicat enorm, au provocat bulversări ale programului școlar și inevitabil nemulțumirea și revolta multor colegi de-ai noștri.

S-a ajuns la situații aberante în care unele școli, cu multe trasee de transport școlar cum este cazul Școlilor Nr. 1 si 4 din Pucioasa (unde sunt peste 7 transporturi zilnice din localitățile învecinate), Comuna Vârfuri și Comuna Ludești, cadrul didactic responsabil cu supravegherea elevilor pe transportul școlar să ajungă în clasă dupa începerea programului, să iasă din clasă mai devreme la ultima ora ca să supravegheze îmbarcarea elevilor în timp rapid pentru că același autobuz trebuie să aducă schimbul de după amiază etc. Acolo unde sunt multe trasee de transport sunt antrenate foarte multe cadre didactice și este lesne de înțeles ce se întâmplă cu programul orelor de curs. Dar nu contează: avem acoperire cu grafice perfecte, cu fișe de responsabilități, avem pe cine să tragem la răspundere atunci când apar probleme.
Pe hârtie totul este în regulă, iar în realitate este dezastru.

Am semnalat celor îndreptățiți aceste probleme în cadrul Comisiei paritare, în C.A. al ISJ Dâmboviţa și am venit și cu soluții: școala trebuie să implice prin comitetele de părinți și primarii având în vedere reprezentarea acestora în consiliile de administrație ale școlii, în rezolvarea acestei situații, așa cum se întâmpla acolo de unde am împrumutat și noi sistemul. Nu credem că ar trebui exoneraţi de această obligaţie părinţii şi primăriile şi că întreaga responsabilitate trebuie să rămână pe umerii cadrelor didactice. Dar răspunsul primit a fost dezarmant: este obligația cadrului didactic și cu asta basta, că asa scrie la regulament. Regulament (ROFUIP din 2005) care trebuia de mult abrogat şi elaborat un altul în baza actualei legi.

Oameni buni, până nu vom adopta soluții de îmbunătățire a sistemului în orice domeniu, fie ele si împrumutate de la alții, care să fie însoțite și de modalitățile concrete, realiste și eficiente de implementare, nu vom păși înainte, ci doar vom tăia panglici , vom zâmbi cu gura până la urechi în fața camerelor de luat vederi că am mai rezolvat înca o problemă și totul va ramâne ca înainte.

Profesor Marius Popescu, lider sector Târgoviște - SLI Dâmbovița.

Articol apărut în Tribuna Învăţământului, nr.1270 din 10-16 noiembrie 2014.